Vârsta arboretului

Vârsta arboretului este exprimată ca o medie a vârstei arborilor și este o caracteristică cantitativă dar cu implicaţii directe în aspectele structurale calitative.

În funcţie de vârsta arborilor componenţi se pot distinge: arborete echiene, pluriene şi de vârste multiple (xxx, 1984).

Arboretele echiene sunt alcătuite din arbori care au practic aceeaşi vârstă sau diferă cu cel mult 5 ani, provenind din însămânţări naturale sau artificiale, plantaţii, regenerări din lăstari sau drajoni. Numărul de arbori variază după o curbă mai mult sau mai puţin apropiată de cea sub formă de clopot (gaussiană), arboretele având un număr relativ redus de categorii de diametre (Nicolescu, 2015).

În cazul în care vârsta arborilor variază cu peste 5 ani dar nu mai mult de 30 de ani (astfel încât nu se pot diferenția etaje distincte), arboretele pot fi considerate relativ echiene.

            Datorită faptului că arborii din cele două tipuri de arborete de mai sus sunt foarte asemănători ca vârstă şi dimensiuni, acestea sunt considerate arborete regulate (Nicolescu, 2015).

Arboretele pluriene sunt arborete în care în care se întâlnesc arbori de toate vârstele, începând cu puieţii instalaţi după fiecare fructificaţie şi până la arborii ajunşi la vârsta exploatabilității,  în arboretele cultivate sau la limita fiziologică în arboretele virgine (Nichiforel L.). În astfel de arborete nu se pot distinge etaje diferite.

Între arboretele echiene si pluriene, există o treaptă intermediară, fiind reprezentată de arboretele relativ pluriene. În acest caz arborii fac parte din 2-3 generaţii care se dispun în mod natural în etaje distincte (xxx, 1984). Aceste două categorii de arborete sunt caracterizate printr-o structură neregulată a pădurilor.

 În cazul în care, arborii sunt  grupaţi în mai multe generaţii, fiecare dintre acestea având ca vârstă un multiplu al vârstei exploatabilităţii generaţiei celei mai tinere, se formează categoria  arboretelor de vârste multiple.

Această structură se realizează în pădurile tratate în crâng compus, unde generaţia cea mai tânără este cea de crâng (vârsta exploatabilităţii = n), iar celelalte generaţii (aşa-numitele rezerve) au vârsta egală cu 2n, 3n, 4n etc. (Nicolescu, 2015).

În cazul arboretelor echiene, vârsta acestora se poate determina prin următoarele modalități (Giurgiu, 1979) :

1. Folosirea documentelor de arhivă.
2. Numărarea verticilelor, atunci când acestea se pot distinge cu claritate, aşa cum este cazul exemplarelor tinere de răşinoase (cu excepţia laricelui) şi al plopilor euramericani. Vârsta arborilor este egală cu numărul verticilelor vizibile, la care se adaugă numărul de ani necesari pentru apariţia primului verticil (patru ani la brad şi molid - Stănescu et al., 1997).
3. Numărarea inelelor anuale pe probe (carote) recoltate cu burghiul de creşteri (Pressler). Această metodă se bazează pe însuşirea arborilor crescuţi în zonele subarctice, temperate şi subtropicale, de a forma inele distincte de la an la an, ca urmare a creşterii lor sezoniere.
4. Numărarea inelelor anuale pe cioate proaspăt tăiate.
5. Utilizarea rezistografului (dispozitiv care afișează sub forma unui grafic lățimea și numărul inelelor anuale).

În cazul arboretelor pluriene, este imposibilă determinarea vârstei medii, fiind în acelaşi timp şi lipsit de sens calculul unei valori medii (Nicolescu, 2015).